6 CORZI, O SINGURĂ ARTĂ

Dragi prieteni, avem plăcerea să vă invităm la deschiderea cursului

6 CORZI, O SINGURĂ ARTĂ

susținut de colegul nostru (muzician, compozitor și artist) Dragoș-Ioan Rusu

Cursul este parte a programului comunitar Educație muzicală pentru dezvoltare personală și creativă a ființei umane – coordonat de Dragoș – program ce are ca misiune să vină în sprijinul special al tinerilor (dar și adulților), familiei și societății ajutând la modelarea pozitivă a personalității umane prin intermediul uneia dintre cele mai îndrăgite muze: arta muzicală – aducând multiple beneficii psihologice, medicale și sociale deopotrivă participanților cât și celor din jur (așa cum vă invităm să descoperiți în continuare).

 Prezentarea cursului 

În aceeași manieră în care un alpinist va avea mereu grijă ca în propriul rucsac să se găsească toate uneltele ce îi vor da încrederea și siguranța de care va avea nevoie atât înaintea, cât și în timpul cuceririi unui masiv muntos, acest curs va echipa noul chitarist cu un set complet de cunoștințe (atât teoretice, cât și practice) ce îi va oferi acestuia un nivel similar de încredere și siguranță în aventura ce o reprezintă escaladarea masivului numit MUZICĂ.

Beneficii oferite

A.Beneficii psihologice:

  • Dezvoltarea creativității
  • Sporirea stării de bine
  • Dezvoltarea disciplinei și autodisciplinei
  • Dezvoltarea capacității de a fi răbdător
  • Creșterea încrederii în sine
  • Dezvoltarea memoriei
  • Adjuvant în autocunoaștere
  • Dezvoltarea capacității de concentrare
  • Îmbunătățirea eficienței în deplinirea obiectivelor
  • Dezvoltarea capacității de ascultare
  • Reducerea stresului
  • Dezvoltarea capacității de multitasking
  • Relaxarea psihica și, implicit, fizică

B. Beneficii fizice/medicale:

  • Adjuvant în susținerea unei posturi corporale cât mai corecte
  • Îmbunătățirea coordonării mână-ochi
  • Dezvoltarea flexibilității și forței mâinilor
  • Adjuvant în vindecarea anumitor traume interioare

C. Beneficii sociale:

  • Stimularea spiritului de interacțiune socială
  • Crearea de noi legături interumane bazate pe muzica de grup
  • Dezvoltarea inteligenței sociale
  • îmbunătățirea relației cu părinții
  • Dezvoltarea inteligenței emoționale
  • Creșterea performanțelor la școală

Ce vom învăța pe durata cursului:

Numărul total de ore de curs: 135

Durata unei lecții: ~ 60 min

Frecvența întâlnirilor3x / săptămână ( –  Marți, Miercuri și Joi – în intervalul orar 14:0019:00  – sau după caz, în funcție de posibiltățile comune ce le vom discuta cu fiecare cursant/ grupă. 

Dintre cele 52 de săptămâni prezente într-un an, 45 vor fi alocate orelor de curs. Restul de 7 sunt destinate timpului liber din zilele de sărbătoare (în special Paști și Crăciun), concediilor de odihnă și vacanțelor personale.

Perioada calendaristică a cursului1 an (3 ore x 45 de săptămâni de curs = 135 ore)

Locația: se stabilește separat cu fiecare grupă de curs în funcție de posibilitățile comune. Invităm pe cei care cunosc posibilități de locații care să fie puse la dispoziția unui program comunitar de tip ONG să ne anunțe (mulțumim).

Organizator curs:   Multicultural Business Institute

Profesor:   Dragoș-Ioan Rusu


Acum dăm cuvântul lui Dragoș să ne spună câteva cuvinte despre el: 

27 de ani, membru al Multicultural Business Institute

 Experiență în studiul chitarei: 14 ani

 Ore predate până în prezent (atât copiilor, cât și adulților): 600+

 Zâmbete obținute: de 10x mai multe  🙂

 Alte instrumente studiate: Claviatură, Baterie (Tobe), Voce

Am început să predau chitară atât copiilor cât și adulților în anul 2020 și, fără să îmi dau seama, predatul a devenit activitatea mea principală. Fiecare dintre persoanele cu care am avut plăcerea să lucrez a reușit să guste negreșit din dulcele progres personal, iar în ceea ce mă privește pot spune că aceleași realizări au fost cele care m-au ajutat să urc la rândul meu pe propria scară a progresului.

Consider că, în prezent, lumea în care trăim duce o anumită lipsă de frumos. În griul și geometria uneori ascuțită a realității oamenilor, culorile și formele blânde ale artei ne pot arăta lucrurile care contează cu adevărat și, în plus, ne pot ghida în egală măsură către acestea, însă desigur numai atunci când (și dacă) noi o vom permite.

De multe ori ne surprindem blocați în ritmul accelerat al vieții cotidiene, pierduți în marea propriilor griji și nevoi personale și, din păcate, ajungem să dăm la o parte ceea ce simțim pentru ceva ce considerăm că va reuși să ne scoată cumva la suprafață: mintea umană.

Într-o lume în care ”100% minte, 0% inimă” a devenit un normal, muzica este cea care se poate dovedi a fi piesa lipsă din puzzle, cheia potrivită pentru contrabalansarea celor două extreme, ajutându-ne astfel să revenim la un echilibru de mult pierdut.

Cu alte cuvinte, trăim vremuri în care, în anumite circumstanțe, arta se poate dovedi mai eficientă decât cel mai puternic medicament aflat în existență.

În ceea ce mă privește, arta pe care am ales-o (sau care poate m-a ales) este, evident, muzica. Iar primul instrument prin care această artă a ales să mi se arate a fost chitara. Spus pe scurt, sunt o persoană care pur și simplu iubește arta muzicii. Și totuși, în mod paradoxal, dacă cineva m-ar întreba ”de ce?”, sincer nu aș ști ce să răspund. Știu doar că, oricât de mult aș încerca, nu îmi pot închipui o lume în care aceasta lipsește.

În esență, ceea ce îmi doresc, de fapt, este să ating oamenii prin muzică în același fel în care muzica altora a reușit să mă atingă în trecut (și încă reușește să o facă și astăzi).

Muzica poate fi puternică, mai puternică decât suntem capabili a ne închipui. Și, folosită corect, ea ne poate ajuta în a face față anumitor aspecte ale vieții în moduri pe care nici nu ni le-am fi imaginat ca fiind posibile până la momentul respectiv.

Iar legat de propria-mi rezonanță cu acest magnific instrument, cum o fotografie (sau video, în acest caz :P) face cât o mie de cuvinte, vă invit să vizionați mini-videoclipurile de mai jos:

Material din anul 2016, extras dintr-un concert al trupei din care făceam parte la vremea respectivă:

https://www.youtube.com/watch?v=56yQ_X2EREA 

Iar pentru ceva mai recent, vă ofer un material filmat spre sfârșitul anului 2021:

https://www.youtube.com/watch?v=a0nr2T2bTB0

Cum pasiunea mea principală este muzica (sub nenumăratele ei forme), am îndrăznit ca pe lângă chitară să îmi pun la încercare și abilitățile de compoziție. Câteva dintre rezultate le veți găsi mai jos:

Track 01: https://www.youtube.com/watch?v=EWHP76SwgnM

Track 02: https://www.youtube.com/watch?v=LHoGxkAfYmg

Cred că, pentru moment, am ”vorbit” destul. Mai multe vom avea plăcerea să povestim pe viitor, față în față.

Până atunci, vă doresc toate cele bune!

Cu toată considerația,

Dragoș


Declarații de mulțumire de la beneficiari:

”E o persoană răbdătoare, explică frumos, pe înțelesul tuturor. Dacă îți place sunetul chitării, merită să îl cunoști și pe Dragoș.”  (Silvia R. – 35 ani)

 ”Mă bucur că am decis să apelez la serviciile lui Dragoș. Are foarte multă răbdare și înțelegere în ceea ce-mi privește copilul, care are 10 ani. De-a lungul celor 8 luni de când lucrează împreună am observat progresul constant pe care fiul meu îl face. Copilul este foarte mulțumit și întotdeauna așteaptă cu interes următoarea oră de chitară. Recomand cu mare drag!” (Roxana M.)

 ”Am început de aproximativ două luni lecții de chitară cu Dragoș. Sunt un începător absolut 🙂 Decizia de a începe să învăț să cânt la chitară cu un profesor bun a fost una dintre cele mai bune din viața mea. Sunt mulțumit de ceea ce mă învață și cum mă învață. Îl sugerez cu încredere și altora!” (Daniel F. – 43 ani)

 ”Din ziua în care v-ați asumat responsabilitatea de a ne învăța copiii la chitară, progresul lor a fost impresionant. Vă mulțumim pentru impactul dvs. Nu putem să vă mulțumim suficient.” (Anamaria S.)

 ”Am început cursurile cu Dragoș în vara anului 2021. Inițial am fost sceptic, deoarece este foarte greu să găsești un instructor cu care să rezonezi și cu care să iți facă plăcere să înveți (având în vedere că este un instrument dificil de învățat și necesită multe ore de practică), dar Dragoș m-a facut să mă simt în largul meu înca de la prima oră. Este un chitarist desăvârșit, un om calm cu un suflet mare. Mă bucur în continuare de lecțiile cu el și, deși am sărit peste mai multe ore, dat fiind faptul că lucrez mult în tot acest timp, pot spune că am avansat foarte mult. Toate acestea sunt datorită lui și a tehnicii pe care o abordează, bineinteles. Îl recomand cu mare căldură, atât ca instructor de chitară, cât și ca om și artist.” (Victor M. – 29 ani)

 ”Recomand orele de chitară cu Dragoș deoarece are multă răbdare cu copiii și nu pune presiune asupra lor iar orele se petrec într-un mod armonios, copiii primesc și scurte pauze pentru a se relaxa iar în acest fel orele se desfășoară într-un mediu plăcut și liniștit. Recomand cu mare drag.”(Alexandra C.)

 ”Îți mulțumesc pentru că ai făcut toate orele noastre de chitară ușoare și distractive. Nu am crezut că o să reușesc vreodată să cânt la chitară, dar uite că se poate și asta cu ajutorul unui prof. atât de dedicat.” (Xenia S. – 35 ani)


 Cât costă și cum se poate achiziționa

Tarif per oră de curs: 150  RON

Tariful cursului întreg: 20,250  RON

Variante posibile de plată:

  • 10 rate lunare a câte 2,000 RON

(TOTAL: 20,000 RON)

 6 rate lunare a câte 3,000 RON

(TOTAL: 18,000 RON)

  • 3 rate lunare a câte 5,500 RON

(TOTAL: 16,500 RON)

  • La plata integrală, suma se va reduce la 15,000 RON

  Alte elemente care pot constitui factori atractivi și motivanți:

Lecții unu la unu: Pentru a mă asigura că progresul elevului va fi unul corect, am ales să susțin lecțiile individual, față în față, acest lucru permițându-ne atât mie cât și elevului să canalizăm 100% din efortul depus exact acolo unde are acesta nevoie.

Flexibilitate: Lecțiile (indiferent de nivel) vor fi mereu flexibile, modelate după ritmul și stilul de învățare al fiecărui elev și se vor desfășura întotdeauna într-o atmosferă liniștită și prietenoasă. În ceea ce privește durata unei lecții, aceasta o să varieze ușor în funcție de ce vom avea de exersat în ziua respectivă. Scopul meu este progresul corect al elevului, nu să termin lecția cât mai repede posibil. Deci, lecția va dura cât va fi necesar să dureze.

Învățatul unui instrument cu siguranță nu este simplu, însă nu trebuie neapărat nici să arate precum o muncă grea. De obicei, cel mai satisfăcător rezultat va apărea atunci când vom privi acest proces ca pe un joc, o provocare sau orice altceva ce va reuși să stimuleze dorința elevului de a cânta și învăța.

Adaptabilitate: Cursul –după cum am menționat anterior– este împărțit pe 6 niveluri de complexitate progresivă. Nivelurile sunt prezentate într-un mod general, deoarece conținutul practic al acestora NU va fi niciodată 100% la fel pentru toată lumea, iar acest lucru are la bază un motiv cât se poate de simplu: fiecare elev este unic, așadar acest curs va avea un anumit grad de unicitate pentru fiecare elev în parte.

Un alt aspect este acela al tipului de chitară (clasică, acustică, electrică) pe care elevul îl va alege la început de drum. Chiar dacă pe durata cursului vom învăța tehnici ce se vor aplica indiferent de tipul chitarei, vom învăța de asemenea și anumite lucruri specifice, bazate strict pe tipul chitarei și obiectivele fiecărui elev.

De asemenea (cu siguranță) se va întâmpla ca elevul să dorească a învăța și anumite cântece pe care acesta le preferă și care nu sunt prezente în schema cursului actual. În ceea ce mă privește, nu numai că voi fi acolo să îi ghidez pașii în direcția dorită, ci chiar îi voi încuraja în permanență acest tip de inițiativă, deoarece astfel interesul acestuia pentru muzică, chitară și, implicit, curs va crește substanțial, iar în definitiv acesta este scopul meu final: să ”injectez” în cursant pentru toată viața sa ”virusul” muzicii.

Consiliere muzicală: Revenind la cele mai sus menționate, din punctul meu de vedere orice alegere este corectă, însă de multe ori se întâmplă să devenim confuzi în momentul luării unei decizii de acest gen. Pentru acest lucru (și pentru orice altă nelămurire) vă voi sta la dispoziție atât înaintea începerii cursului, cât și în timpul (și la sfârșitul) acestuia  🙂

Durata cursului: Indiferent de expertiza unui profesor, progresul elevului se va dovedi imposibil de anticipat cu exactitate. Așadar, printr-o estimare bazată pe diverși factori relevanți, am pus numărul de ore necesare absolvirii cursului la 135 însă, desigur, nu trebuie să uităm faptul că fiecare om în parte este diferit. Indiferent care este lucrul pe care dorim să-l învățăm, unii dintre noi vor avea un început exploziv, dar vor înainta cu mai multă dificultate pe parcurs, iar alții vor avea un început foarte lent, dar vor accelera substanțial după o anumită perioadă. În ceea ce privește acest curs, un lucru rămâne sigur: cu cât elevul se va dovedi mai implicat, cu atât progresul va fi mai rapid și mai satisfăcător pentru acesta.

Așadar, ținând cont de cele anterior menționate (și nu numai), am construit acest curs în așa fel încât orice doritor să poată ajunge cu succes la finalul lui. Singura condiție este ca acesta să dea dovadă de 4 lucruri:

|   dorință   |   implicare   |   efort depus   |   răbdare   |

Dacă aceste condiții vor fi împlinite, eu mă voi asigura să îl ghidez negreșit către destinația finală  🙂

Stiluri de chitară practicate: Pe parcursul orelor vom învăța diverse melodii și tehnici de bază dintr-o multitudine de stiluri (Folk, Pop, Blues, Clasică, Rock etc). La început nu este necesar (și nici recomandat) să ne axăm pe un stil anume.

Chitara (și muzica în general) este mult mai mult de atât. Nu are niciun rost să ne limităm în acest fel. Din contră, este o idee cu atât mai bună să învățăm câte puțin din fiecare stil deoarece numai în acest mod vom fi capabili să facem o alegere corectă atunci când va veni vremea, descoperind la momentul respectiv acel stil (sau stiluri) care ni se va (vor) potrivi.

Vârsta necesară începerii cursului: Chitara (precum muzica însăși) este pentru oricine dorește să o descopere, bărbat sau femeie, indiferent de vârsta pe care o are, indiferent de sex, rasă sau statut social, indiferent dacă va fi privită ca un hobby sau ca o profesie. Recomandarea mea este să nu luați în considerare experiențele anterioare neplăcute (dacă au avut loc) sau părerea altora despre decizia/pasiunea dvs. Ce pot eu să promit este că, deși frustrant uneori, drumul spre înțelegerea chitării va fi unul ce vă va da cu siguranță satisfacție.

Deși un copil poate fi inițiat în artele unui instrument de la o vârstă foarte fragedă, recomandarea mea (care vine din numeroase exemple practice) este ca minimul de vârstă să fie de 8 ani (împliniți). Deși nu o regulă în sine, în experiența mea am observat cum cu cât un copil se află mai aproape de maturitate, cu atât mai intensă și intimă se va dovedi descoperirea tainelor instrumentului ales și, implicit, a muzicii în sine.

Iar în altă ordine de idei, desigur că NU există un maxim de vârstă la care să putem începe a învăța. Din contră, cu cât suntem mai înaintați în vârstă, cu atât mai mult sens ar avea să facem primul pas, deoarece vom porni pe acest minunat drum deja înarmați cu o mai mare maturitate și o mai bună cunoaștere de sine, fapt ce se va reflecta direct în modul în care vom privi instrumentul și muzica 🙂

Pentru orice altă întrebare sau nelămurire, vă invit să mă contactați la adresa: rx.dragos@gmail.com

Toate cele bune!